Frica (de a merge mai departe) de singuratate si Calea

Da, exista frica de a merge mai departe. Frica de singuratate.  Acum imi vine un pic sa plang pentru ca mi-e mai evident ca niciodata, fatis pt ca am tot amanat aceasta intelegere si acum m-a lovit de tot in fata, nu a mai putut fi ascunsa.

Stiu ca ma repet cu ce-am mai spus inainte, in alte postari, dar e mai clar acum, de-aceea pot exprima mai clar.

E clar ca mergand inainte lucrurile se schimba fundamental si pe scurt nu mai esti om. E posibil sa nu mai ai ganduri, sa nu mai ai emotii, vreo forma de identitate mentala, personala, sa nu mai ai nevoi, sa  sa nu mai ai nevoie de mancare, apa, somn, sa nu mai simti nevoia de companie umana, sa fii 100% suspendat si inca pentru o perioada lunga de timp (cum spunea Adya sau Tolle sau alii) intr-un mediu f. diferit. Sa nu mai fii om, pe scurt.  Si  intr-un fel dorinta de uniune cu aceasta lume, cu tot ce-i aici, din frica de singuratate, reiese si nedorinta de-a trece prin valley of shadow of death sau prin valea plangerii (a singuratatii absolute). Pt mine, a fi singur kind of sucks si de multisor timp, am fost oprit pe-aici.

Si de fapt e posibil ca aceasta nevoie de a nu fi singur sa ma tina de a experimenta uniunea cu ce e dincolo de valea plangerii, de valea/perioada singuratatii, adica Infinitul. Si asta se rezolva tot prin meditatie, obisnuind mintea cu uniunea si experienta Intregului si cu beneficiile sale. E ca si cum invatam un copil mic cu apa si cu beneficiile de a sta in apa, de a se desparti de uscat, cu regulile sale specifice. Si cea mai buna metoda de a invata sa innoti si sa-ti placa apa este sa stai cat mai mult in apa (unde apa sau experienta intregului se ‘obtine’ prin meditatie).

Ce mi se pare funny este ca exista atasament/ancora contra singuratatii chiar si in elemente/actiuni simple, de genul a bea apa pt. ca toti oamenii beau apa.

Ceva de genul; e complicat si totusi nu.

Fabric of reality

E posibil ca din cand sa para ca o iau pe aratura, ca vorbesc SF sau ca intru in domeniul psihopatologiei. Parerea mea, subiectiva, ce-i drept este ca nu e asa, e doar f. diferit fata de realitatea mentala clasica a 99% din oameni.
Simt ca realitatea e formata din layere, din tesuturi, un fel de fabric-uri ale realitatii, cum este explicat in fizica cuantica. Numai ca la mine este perceput mental.

Ce mai inteleg/percep zilele astea:

  • mecanismele de petrecere a ceea ce numim generic minuni. Premonitie, perceptie aberata (inainte sau inapoi in timp, in general deplasata spatio-temporal sau chiar dimensional [perceptie in alte realitati, cum e cea dintre vieti]), poate si incetinirea timpului.  Se dezvaluie cumva realitatea treptat, in toate intelesurile ei (termenul cel mai exact este unravels, un fel de dezvaluire combinata cu despachetare) intr-un joc never-ending de perceptie si uniune.
    E ca si cum cineva iti dezvaluie noi teritorii atunci cand esti pregatit pt. ele, pt a le cunoaste, a le integra si a deveni una cu ele. E parca aproape inteligent totul, in ideea unei Inteligente f. vaste ce ne proceseaza si ne pregateste pas cu pas sa devenim una cu ea. Stiu ca in diverse religii/filofii s-a postulat existenta unei inteligente (numita dumnezeu, brahma, yahweh, etc.), dar eu vorbesc despre o ce observ, nu ce citesc ca-au spus altii.
    Si timpul e preponderent mental si observ corelat cu volumul de continut mental si cu respiratia, cumva.
  • ce spunea Buddha ca lumea asta este ‘a whole mass of suffering’, a mass of karma. Simplist, in ideea ca putine fiinte sunt constiente de karma ce-i conduce (felul conditionat de-a fi, mecanismele mentale, felul egotic). Si apoi sa mearga mai departe si sa fie constienti de non-mental (liniste, spatiu, constienta, etc – nu ca aceasta ar fi finalitatea, e doar un pas/marker). Si mai mult de-atat, chiar e un whole mass, in ideea ca sunt aceleasi meta-tendinte ce aproape ca devin vii in sine insusi, aproape ca devin fiinte in and of itself pt ca se regasesc la asa de multe fiinte/oameni, ca un fel de mare sarpe sau o dihanie (de exemplu al placerii de-a se entertain-ui, al fricii de necunoscut, al alegerii comfortului vs. libertatii) ce conduce sute de milioane de oameni, fara ca acestia sa-si dea seama. Si in plus, parca sunt niste papusari sociali ce si-au dat seama de aceste meta-tendinte ce-au capatat viata si le manipuleaza/folosesc prin media (definitia ingineriei sociale).
  • emotiile, sunt asa de multe de spus despre ele ca as scrie sute de pagini din observatii. Segregarea dintre emotie si minte, locul in care mintea si trupul genereaza emotia si de ce se genereaza emotia.
  • despre facatorii de bine si actiunea prea multa, dezechilibrata pt a face bine, este de fapt doar un mecanism inconstient prin care ne oprim de la a fi fully aware de suferinta si de ce se intampla aici: http://www.youtube.com/watch?v=ETD60FH1gXA
  • experienta umana si oamenii in general sunt precum o mare si valurile; oamenii sunt valurile (variatiile ale aceleasi contiente care capata forme diferite). Trupurile sunt doar trupuri, mintile sunt doar minti, emotiile sunt doar emotii si spiritul e doar spirit. Sunt comune la toate fiintele umane si nu numai) si sunt trasaturi detinute de toti si totusi de nimeni. Aproape ca nu e nimic personal (aici in contextul anatta) si individualitatea reiese doar din combinatii si permutari, ca la matematica, de-aceea individualitatea pare mai degraba un mecanism sau un principiu, nu o fiinta insasi. Si daca e un principiu si nu o realitate de sine statatoare, atunci e de aflat ce se afla in spatele acelui principiu, de ce-ul pentru care are loc/se petrece.
  • desi percep din ce in ce mai bine realitatea exterioara, ma blochez destul de mult la realitatea mea interioara, mecanismele mele ce ma opresc sa merg ‘mai departe’; nu stiu de ce e asa, dar voi face cumva sa rezolv.

Ma pregatesc sa plec la un retreat de 9 zile la Amaravati, mi-e un pic teama de ce s-ar putea intampla, sunt constient ca se pot petrece lucruri ireversibile care in fond intr-un fel mi le doresc, altfel mi-e teama pt ca ar putea fi sfarsitul unei bucati din mine, la care cumva tin.

Chant-ul de la minutul 6.34 din acest video mi se pare asa de fain, suav si subtil si asa real, extras din alt tip de realitate. Nu voi sta sa-l despic de ce, n-am chef: http://www.youtube.com/watch?v=IYE1dH2uFwQ . E un chant clasic din Theravada, dar e cantat diferit.

Despre frica de singuratate. Solutie experimentala

Vorbeam aici despre frica de singuratate, frica de a fi singura fiinta din aceasta lume.

Aceasta perceptie simtita clar/constientizata sau neconstientizata, dar care cumva determina comportamentul si practica, poate fi rezolvata. Primul pas este intelegerea ei ca este o perceptie limitata, uscata si incorecta. Solutia finala este statul cat mai mult in constienta de tip nondual, prin instrumente de tipul ascultarea sunetului linistii, senzatiile trupului, samadhi, care cumva dezactiveaza mintea ce peste o experienta reala adauga o nuanta emotionala (in acest caz frica de singuratate). Pentru ca asta este, un strat/nuanta/coloristica aruncata de minte peste acea traire si stare.  Si aceasta poate fi dizolvata stand mai mult timp in acea substanta de dizolva si rezolva, constienta nonduala. Pentru ca constienta nonduala e vie, umeda si exhaustiva, satisface tot ce-i imperfect (inclusiv frica unei minti inca imature) Desigur este si calea intelegerii acelei perceptii incorecte.

 Being just one does not really, in the essence, imply to be lonely. There is multitudes (inner/outer) which are to be known, to be explored and to be let free/give free will and interact.

Deja ma simt aiurea ca explic prea mult aspectele si nuantele, incep sa simt ca dau prea mare importanta nuantelor, care sunt doar atat – nuante ale ego-ului. Si daca dau prea multa atentie nuantelor de obiect, iau atentia de la nuanta care pentru moment are mai multa importanta pe cale, adica nuanta de tip spatiu. Pe principiu, a little less conversation, a little more action.

fk it.

 

Un fel de psihologia dependentei. Singuratatea si frica de moarte ca o nuante mentala a acesteia

Dependenta la un moment dat este determinata de frica de singuratate si de a nu fi, de moarte.

Rationamentul perceptiv, de intelegere (insight) este urmatorul:

Am observat urmatorul lucru posibil in minte: tendinta de a continua interactiunea/dinamica cu anumite elemente exterioare/interioare, dincolo de momentul in care acestea mai ofera ceva pentru minte. Adica X (sa spunem cafeaua, un fel de-a fi, lipsa de incredere in sine, negativismul, o relatie cu o persoana, un loc de munca in sistem) satisface o nevoie, dar la un moment dat acea nevoie nu mai exista (incepe sa se stinga natural, de la sine) sau X nu mai satisface pe deplin acea nevoie, totusi relatia continua.

Si de ce continua? Din 2 motive, observ:
1.  pt psihisme, a renunta la o trasatura de personalitate cu care ne identificam, am fost acea trasatura mult timp (ani de zile), este greu de renuntat de la ea, pentru ca simtim cumva ca murim, ca ne diminuam persoana, si frica de moarte, de gol, de emptiness personal e perceputa ca tare neplacut de omul obisnuit
2. pt elemente externe: pe langa #1,  mai apare un element nou: teama de singuratate; pentru ca de la un moment dat incolo, incepem sa avem usoara senzatie ca de fapt tot ce este in jurul nostru (oameni, fiinte, mediu in general) sunt de fapt, intr-un plan de constienta usor mai extins doar obiecte in constienta noastra, usor mai diferite decat cele aparent interioare (in ideea ca sunt parte, se regasesc in interiorul unei constiente care ne este proprie noua, dar nu o accesam in mod obisnuit, zilnic – un tip de constienta extinsa la Tot ce e, constiinta universala sa-i spunem). Spectrul singuratatii, de a fi singur in aceasta lume, de a fi de fapt singura fiinta din univers (cu multe valente manifestate in mentalul interior/exterior (unde exterior=mediu, fiinte externe, etc.) – precum vorbea Jed sau Adya,  sperie al naibii de rau (Jed vorbeste destul de fain aici). Si de aceea se simuleaza intr-o forma sau alta relatiile (intre mine si un aparent obiect extern), e dragul de a ne pacali ca suntem mai multi, deci nu singur.

Citeste mai departe

Jed McKenna din nou

Pornesc discutia de la niste video-uri create pe youtube pe baza unor texte din cartile lui Jed McKenna.

Intai acest video:
Ideea 1: pe undeva pe la minutul, parca pe la minutul 6.40 conceptul de awakening within the dreamstate, awakening in iluzie, trezire falsa; pe asta inca nu l-am inteles, tre’ sa studiez si sa stam mai mult cu atentia pe el, nu mi-e clar, e posibil ca si la mine sa se aplice, respectiv o falsa aparenta ca exista vreo trezire ca inteleg ceva. La naiba, cred ca sunt deja arogant crezand ca m-am trezit in vreun fel pentru ca inca nici nu ma simt asa, doar observ o capacitate mai mare de perceptie a realitatii. Asa ca sunt deschis la orice posibilitate, de a fi sa nu undeva.

Citeste mai departe

O schimbare pe blog :)

O schimbare de logistica a blogului.

  • voi scrie de acum incolo de chestiile sociale si ecologie aici;
  • voi muta (in curand) continutul acestui blog pe satsang.ro/m, intrucat  nu cred neaparat ca cuvintele mele sunt indeajuns de potrivite pentru a acoperi termenul de satsang (numele domeniului de internet satsang.ro) in totalitatea lui, termen ce presupune f.f.f. multe (asociere cu Adevarul si tot ce implica aceasta).
    E ca si termenul de Dhamma: exista dhamma (cu ‘d’ mic) care descrie fenomene micro, mici, conditionari si/sau adevaruri personale si exista Dhamma (cu ‘D’ mare), care descriu legile naturale ale universului (micro si macro) invatatura unei persoane iluminate (cum e Buddha).
    La fel si cu satsang, este unul ‘mic’ si unul ‘mare’, si momentam consider ca doar cel ‘mic’ imi este adecvat dpdv loc in care sa-mi scriu gandurile.
    Si pt a da ocazia ca aceste domeniu (satsang.ro) sa fie folosit pentru mai mult decat niste ganduri personale ale lui X.

ADD, paternuri mentale si modele de invatare

Identific actualmente ca sunt 2 modele de invatare si ca de obicei, in societatea noastra un pic (mai mult) patologica, i se da prea multa importanta unuia, in timp ce al 2lea este patologizat, ostracizat si nerecunoscut ca avand valoare (rings a bell ? :-) .

Ca sa fie contextul mai larg si corect explicat: ma suspectez de ceva timp de ADD (deficit de atentie) si tot ce-mi spune societatea despre asta este ca e patologic, este un rau, trebuie indreptat cu forta, cu exercitiu, cu ajutor specializat si mai ales cu pastile (parca Ritalin le spune – sunt pompate in saracii copii din anumite tari cum sunt US la greu).

Dar din ce in ce mai multi oameni incep sa vada ADD-ul/ADHD-ul ca fiind de fapt un fel nativ de a fi, nu neaparat o  problema patologica. Unii oameni au ajuns chiar sa se si mandreasca cu ADD-ul lor si sa faca din asta un stil de viata, recunoscand ca poate nu este un handicap, ci mai degraba un mare beneficiu pentru ca se pare ca persoanele cu ADD/ADHD intrunesc o serie de trasaturi care ii fac cumva un pic diferiti si diferiti spre bine: creativi, spontani, cu imaginatie, copilarosi, independenti, mai flexibili, pasionali, etc.

Unii chiar scriu carti si proslavesc destul de bine ADD-ul, cum e acest nene. Sau si acest articol este relativ interesant sau acesta, sau acesta.

Citeste mai departe

Atentia corecta si stream entry. Ayoniso-manasikara Sutta

Citire din Ayoniso-manasikara Sutta, din  SN 9.11

“From inappropriate attention
you’re being chewed by your thoughts.
Relinquishing what’s inappropriate,
contemplate
appropriately.

Keeping your mind on the Teacher,
the Dhamma, the Sangha, your virtues,
you will arrive at
joy,
rapture,
pleasure without doubt.

Then, saturated
with joy,
you will put an end
to suffering & stress.”

pam-pam :-)

In plus, gasesc aceste 2 link-uri utile:

http://www.accesstoinsight.org/lib/study/into_the_stream.html

http://www.accesstoinsight.org/lib/study/into_the_stream.html#attention

Dhamma momentului si ego-ul. Suvoiul si atentia corecta-incorecta

Provocarea personala principala acum sunt pastrarea focusului pe parcursul intregii zile fara vreun input extern.

Ecuatie simpla: Stream/șuvoi/ = insight (pe de-o parte) + virya/adhitthana/samadhi pe de alta parte.

Input extern: orice il trage misca pe fiecare: o lectura, o discutie, o cafea, o cola, un mesaj motivational, etc.

Focusul, virya/adhitthana, energia mentala sunt instrumentele fixeaza insight-ul, claritatea vederii si intentiei. Asta pentru ca dupa ce apare posibilitatea de insight destul de usor, ca niste peak-uri, atunci singura provocare si singrul scop este dezvoltarea insight-ului prin fixarea lui pe parcursul unei perioade cati mai lungi (chiar 24 ore din 24), pentru a lasa sa se petreaca intrarea in suvoi/stream pentru a intra cu adevarat pe Cale (stream entry/sotapanna/flux de Constienta)

Si pentru ca doar insight + energie impreuna pot fixa o persoana in stream/suvoi. Un cuantum minim din fiecare, in functie de predispozitiile fiecaruia dintre noi (unii au predispozitie catre insight, de-aceea au nevoie de-un minim de virya/adhitthana, cei cu predispozitie pentru virya/adhitthana/jhana au nevoie de-un minim de insight)

Metode disponibile de a genera virya/adhitthana pentru o persoana predispusa catre insight cum sunt eu sunt de 2 feluri:
1. folosindu-te de propriile calitati/puncte forte (strengths) pentru a dezvolta ‘ce-i mai slab’, ce-i necesar -> prin Insight/intelegere se poate dezvolta direct virya/adhitthana. Cum? Iata cum am gasit eu: Fiecare moment are o Dhamma proprie un adevar propriu (specific Adevarului cel cu A mare vs. pornirile ego-ului), o actiune corecta si adecvata acestui moment. Intotdeauna este asa, numai ca fara exceptie alegem sa ignoram asta si sa facem ‘de capul nostru’. (Si asta duce in actiune corecta, vorbire corecta, intelegere corecta (vezi cele Calea in 8 parti a lui Buddha). Printr-o devotiune de a face intotdeauna ce-i corect, curat si adecvat momentului, se poate dezvolta un focus si-o modalitate de a ‘genera energie’ prin intentie clara si devotiune fata de scop.

2. Pur si simplu, printr-un proces de re-aducere aminte/recollection, atentie corecta, recolectarea atentiei pe scop si pe un obiect care curata atentia temporar pierduta (respiratie si-un reminder foarte intim fiecaruia dintre noi care stie ca lucreaza pt fiecare si ‘ne declanseaza’/reconecteaza usor in acea de intelegere). Eu personal procedez scriindu-mi reminderele cat mai aproape de mine, de multe ori in palma , re-intoarcere la respiratie si uneori mantra de genul Buddho (cum a predat Ajahn Chah). Orice este adecvat, atata timp cat serveste scopului.

3. Metoda clasica: samadhi/jhana care adus in viata de zi cu zi schimba fundamental reperele mintii obisnuite (dpdv energie, atentie corecta, etc.)

Si desigur ca cele 3 pot fi dezvoltate impreuna, nu se auto-exclud.

========

Si mai este ego-ul care are ca TRASATURA PRINCIPALA neacceptarea momentului prezent. Instrumentul principal pentru acesta este umilinta, care re-ancoreaza totul in ce-i aici si acum, chiar in Dhamma momentului prezent.

Regulile sunt asa de simple, totul a devenit al draqu de clar. Dukkha, Anicca -> dispassion, cessation, relinquishment.

Scopul este doar șuvoiul si nimic mai mult. Stream Entry, Stream Winner, intratul pe Cale. Cred ca sunt obsedat de asta.

Atentie corecta, in postul urmator.

Acceptare, intelegere si altele

Asta e mai mult o nota pt mine: cred ca cele mai importante ‘abilitati’ ce le poate avea un om in viata sunt capacitatea de a accepta tot ce este, se petrece in acest moment (si se poate intampla pe viitor) si apoi de a sti foarte clar & in profunzime ce se intampla/ce este. Mie mi-e mai greu cu prima, a 2a cred ca ma descurc cu ea (desi si eu mai mult de dus).

Pentru ca a 2a fara prima creaza mari frustrari.

Apoi restul (focus, capacitatea de a colecta atentie si energie pentru a crea/schimba realitatea) e bine sa vina dupa. Pentru ca o pornire de a schimba realitatea exterioara fara o cunoastere clara si de preferat cat mai completa poate duce rau de tot pe aratura.

Dpdv spiritual vorbind, de-aceea starile extreme de constiinta (cum sunt samadhi/jhana) pot fi tare periculoase pt ca livreaza unui ego neinformat corect (fara cunoastere clara) un volum f. mare de energie care poate de fapt intari cunoasterea incorecta. Sunt si persoane care reusesc cumva sa adune din samadhi/jhana (sau starile premergatoare: o usoara colectare a mintii, un access concentration, o stare de liniste oarecare) exact ce trebuie (intelegere, claritate, etc.) si ma bucur enorm pt ei.

Am vazut insa si mici ‘monstruozitati’ de ego-uri cu trariri de tipul samadhi (sau imprint-uri de memorie de la trairi anterioare) care transforma omul dintr-un simplu cautator intr-o chestie, intr-o combinatie de om-hidra (de-aia mitologica, un fel de om cu-un mostru carat in spate).

Ego-ul e ‘lucrul draqului’, zic.

Nu stiu, mie ego-ul ma face sa vomit. Aroganta, egocentrismul, minciuna si prefacatoria, manipularea, in general chestia inflatata si neadevarata care parca dpdv energetic se creaza in jurul omului ca o hidosenie (asa il percep/reconstruiesc perceptiile vizual, ca-s mai vizual de felul meu, desi [inca] n-am ajuns sa vaz direct straturile energetice, desi cred ca le percep cumva), ca un fel hidra ce parca se pune in spatele omului si pe care omul o cara pana cand isi da seama ca e a draqu de grea, e foarte neplacuta, chiar dureroasa si consuma o gramada de energie sa o ‘hranesti’ . Ego-ul altora (si uneori al meu) eu il simt in stomac/zona aceea si cand e ceva prea mare decat o norma de bun simt, chiar fizic mi-e rau cand sunt cu X/Y care sunt asa.

De-aceea, check point-ul pentru orice, pt mine, este umilinta. Umilinta este de fapt antidotul pt orice, reconecteaza orice pornire cu realitatea momentului prezent (asa cum e aici si acum).