Un fel de psihologia dependentei. Singuratatea si frica de moarte ca o nuante mentala a acesteia

Scrie un comentariu

Dependenta la un moment dat este determinata de frica de singuratate si de a nu fi, de moarte.

Rationamentul perceptiv, de intelegere (insight) este urmatorul:

Am observat urmatorul lucru posibil in minte: tendinta de a continua interactiunea/dinamica cu anumite elemente exterioare/interioare, dincolo de momentul in care acestea mai ofera ceva pentru minte. Adica X (sa spunem cafeaua, un fel de-a fi, lipsa de incredere in sine, negativismul, o relatie cu o persoana, un loc de munca in sistem) satisface o nevoie, dar la un moment dat acea nevoie nu mai exista (incepe sa se stinga natural, de la sine) sau X nu mai satisface pe deplin acea nevoie, totusi relatia continua.

Si de ce continua? Din 2 motive, observ:
1.  pt psihisme, a renunta la o trasatura de personalitate cu care ne identificam, am fost acea trasatura mult timp (ani de zile), este greu de renuntat de la ea, pentru ca simtim cumva ca murim, ca ne diminuam persoana, si frica de moarte, de gol, de emptiness personal e perceputa ca tare neplacut de omul obisnuit
2. pt elemente externe: pe langa #1,  mai apare un element nou: teama de singuratate; pentru ca de la un moment dat incolo, incepem sa avem usoara senzatie ca de fapt tot ce este in jurul nostru (oameni, fiinte, mediu in general) sunt de fapt, intr-un plan de constienta usor mai extins doar obiecte in constienta noastra, usor mai diferite decat cele aparent interioare (in ideea ca sunt parte, se regasesc in interiorul unei constiente care ne este proprie noua, dar nu o accesam in mod obisnuit, zilnic – un tip de constienta extinsa la Tot ce e, constiinta universala sa-i spunem). Spectrul singuratatii, de a fi singur in aceasta lume, de a fi de fapt singura fiinta din univers (cu multe valente manifestate in mentalul interior/exterior (unde exterior=mediu, fiinte externe, etc.) – precum vorbea Jed sau Adya,  sperie al naibii de rau (Jed vorbeste destul de fain aici). Si de aceea se simuleaza intr-o forma sau alta relatiile (intre mine si un aparent obiect extern), e dragul de a ne pacali ca suntem mai multi, deci nu singur.

Citeste mai departe →

Jed McKenna din nou

Scrie un comentariu

Pornesc discutia de la niste video-uri create pe youtube pe baza unor texte din cartile lui Jed McKenna.

Intai acest video:
Ideea 1: pe undeva pe la minutul, parca pe la minutul 6.40 conceptul de awakening within the dreamstate, awakening in iluzie, trezire falsa; pe asta inca nu l-am inteles, tre’ sa studiez si sa stam mai mult cu atentia pe el, nu mi-e clar, e posibil ca si la mine sa se aplice, respectiv o falsa aparenta ca exista vreo trezire ca inteleg ceva. La naiba, cred ca sunt deja arogant crezand ca m-am trezit in vreun fel pentru ca inca nici nu ma simt asa, doar observ o capacitate mai mare de perceptie a realitatii. Asa ca sunt deschis la orice posibilitate, de a fi sa nu undeva.

Citeste mai departe →

O schimbare pe blog :)

Scrie un comentariu

O schimbare de logistica a blogului.

  • voi scrie de acum incolo de chestiile sociale si ecologie aici;
  • voi muta (in curand) continutul acestui blog pe satsang.ro/m, intrucat  nu cred neaparat ca cuvintele mele sunt indeajuns de potrivite pentru a acoperi termenul de satsang (numele domeniului de internet satsang.ro) in totalitatea lui, termen ce presupune f.f.f. multe (asociere cu Adevarul si tot ce implica aceasta).
    E ca si termenul de Dhamma: exista dhamma (cu ‘d’ mic) care descrie fenomene micro, mici, conditionari si/sau adevaruri personale si exista Dhamma (cu ‘D’ mare), care descriu legile naturale ale universului (micro si macro) invatatura unei persoane iluminate (cum e Buddha).
    La fel si cu satsang, este unul ‘mic’ si unul ‘mare’, si momentam consider ca doar cel ‘mic’ imi este adecvat dpdv loc in care sa-mi scriu gandurile.
    Si pt a da ocazia ca aceste domeniu (satsang.ro) sa fie folosit pentru mai mult decat niste ganduri personale ale lui X.

ADD, paternuri mentale si modele de invatare

Scrie un comentariu

Identific actualmente ca sunt 2 modele de invatare si ca de obicei, in societatea noastra un pic (mai mult) patologica, i se da prea multa importanta unuia, in timp ce al 2lea este patologizat, ostracizat si nerecunoscut ca avand valoare (rings a bell ? :-) .

Ca sa fie contextul mai larg si corect explicat: ma suspectez de ceva timp de ADD (deficit de atentie) si tot ce-mi spune societatea despre asta este ca e patologic, este un rau, trebuie indreptat cu forta, cu exercitiu, cu ajutor specializat si mai ales cu pastile (parca Ritalin le spune – sunt pompate in saracii copii din anumite tari cum sunt US la greu).

Dar din ce in ce mai multi oameni incep sa vada ADD-ul/ADHD-ul ca fiind de fapt un fel nativ de a fi, nu neaparat o  problema patologica. Unii oameni au ajuns chiar sa se si mandreasca cu ADD-ul lor si sa faca din asta un stil de viata, recunoscand ca poate nu este un handicap, ci mai degraba un mare beneficiu pentru ca se pare ca persoanele cu ADD/ADHD intrunesc o serie de trasaturi care ii fac cumva un pic diferiti si diferiti spre bine: creativi, spontani, cu imaginatie, copilarosi, independenti, mai flexibili, pasionali, etc.

Unii chiar scriu carti si proslavesc destul de bine ADD-ul, cum e acest nene. Sau si acest articol este relativ interesant sau acesta, sau acesta.

Citeste mai departe →

Atentia corecta si stream entry. Ayoniso-manasikara Sutta

Scrie un comentariu

Citire din Ayoniso-manasikara Sutta, din  SN 9.11

“From inappropriate attention
you’re being chewed by your thoughts.
Relinquishing what’s inappropriate,
contemplate
appropriately.

Keeping your mind on the Teacher,
the Dhamma, the Sangha, your virtues,
you will arrive at
joy,
rapture,
pleasure without doubt.

Then, saturated
with joy,
you will put an end
to suffering & stress.”

pam-pam :-)

In plus, gasesc aceste 2 link-uri utile:

http://www.accesstoinsight.org/lib/study/into_the_stream.html

http://www.accesstoinsight.org/lib/study/into_the_stream.html#attention

Dhamma momentului si ego-ul. Suvoiul si atentia corecta-incorecta

Scrie un comentariu

Provocarea personala principala acum sunt pastrarea focusului pe parcursul intregii zile fara vreun input extern.

Ecuatie simpla: Stream/șuvoi/ = insight (pe de-o parte) + virya/adhitthana/samadhi pe de alta parte.

Input extern: orice il trage misca pe fiecare: o lectura, o discutie, o cafea, o cola, un mesaj motivational, etc.

Focusul, virya/adhitthana, energia mentala sunt instrumentele fixeaza insight-ul, claritatea vederii si intentiei. Asta pentru ca dupa ce apare posibilitatea de insight destul de usor, ca niste peak-uri, atunci singura provocare si singrul scop este dezvoltarea insight-ului prin fixarea lui pe parcursul unei perioade cati mai lungi (chiar 24 ore din 24), pentru a lasa sa se petreaca intrarea in suvoi/stream pentru a intra cu adevarat pe Cale (stream entry/sotapanna/flux de Constienta)

Si pentru ca doar insight + energie impreuna pot fixa o persoana in stream/suvoi. Un cuantum minim din fiecare, in functie de predispozitiile fiecaruia dintre noi (unii au predispozitie catre insight, de-aceea au nevoie de-un minim de virya/adhitthana, cei cu predispozitie pentru virya/adhitthana/jhana au nevoie de-un minim de insight)

Metode disponibile de a genera virya/adhitthana pentru o persoana predispusa catre insight cum sunt eu sunt de 2 feluri:
1. folosindu-te de propriile calitati/puncte forte (strengths) pentru a dezvolta ‘ce-i mai slab’, ce-i necesar -> prin Insight/intelegere se poate dezvolta direct virya/adhitthana. Cum? Iata cum am gasit eu: Fiecare moment are o Dhamma proprie un adevar propriu (specific Adevarului cel cu A mare vs. pornirile ego-ului), o actiune corecta si adecvata acestui moment. Intotdeauna este asa, numai ca fara exceptie alegem sa ignoram asta si sa facem ‘de capul nostru’. (Si asta duce in actiune corecta, vorbire corecta, intelegere corecta (vezi cele Calea in 8 parti a lui Buddha). Printr-o devotiune de a face intotdeauna ce-i corect, curat si adecvat momentului, se poate dezvolta un focus si-o modalitate de a ‘genera energie’ prin intentie clara si devotiune fata de scop.

2. Pur si simplu, printr-un proces de re-aducere aminte/recollection, atentie corecta, recolectarea atentiei pe scop si pe un obiect care curata atentia temporar pierduta (respiratie si-un reminder foarte intim fiecaruia dintre noi care stie ca lucreaza pt fiecare si ‘ne declanseaza’/reconecteaza usor in acea de intelegere). Eu personal procedez scriindu-mi reminderele cat mai aproape de mine, de multe ori in palma , re-intoarcere la respiratie si uneori mantra de genul Buddho (cum a predat Ajahn Chah). Orice este adecvat, atata timp cat serveste scopului.

3. Metoda clasica: samadhi/jhana care adus in viata de zi cu zi schimba fundamental reperele mintii obisnuite (dpdv energie, atentie corecta, etc.)

Si desigur ca cele 3 pot fi dezvoltate impreuna, nu se auto-exclud.

========

Si mai este ego-ul care are ca TRASATURA PRINCIPALA neacceptarea momentului prezent. Instrumentul principal pentru acesta este umilinta, care re-ancoreaza totul in ce-i aici si acum, chiar in Dhamma momentului prezent.

Regulile sunt asa de simple, totul a devenit al draqu de clar. Dukkha, Anicca -> dispassion, cessation, relinquishment.

Scopul este doar șuvoiul si nimic mai mult. Stream Entry, Stream Winner, intratul pe Cale. Cred ca sunt obsedat de asta.

Atentie corecta, in postul urmator.

Acceptare, intelegere si altele

Scrie un comentariu

Asta e mai mult o nota pt mine: cred ca cele mai importante ‘abilitati’ ce le poate avea un om in viata sunt capacitatea de a accepta tot ce este, se petrece in acest moment (si se poate intampla pe viitor) si apoi de a sti foarte clar & in profunzime ce se intampla/ce este. Mie mi-e mai greu cu prima, a 2a cred ca ma descurc cu ea (desi si eu mai mult de dus).

Pentru ca a 2a fara prima creaza mari frustrari.

Apoi restul (focus, capacitatea de a colecta atentie si energie pentru a crea/schimba realitatea) e bine sa vina dupa. Pentru ca o pornire de a schimba realitatea exterioara fara o cunoastere clara si de preferat cat mai completa poate duce rau de tot pe aratura.

Dpdv spiritual vorbind, de-aceea starile extreme de constiinta (cum sunt samadhi/jhana) pot fi tare periculoase pt ca livreaza unui ego neinformat corect (fara cunoastere clara) un volum f. mare de energie care poate de fapt intari cunoasterea incorecta. Sunt si persoane care reusesc cumva sa adune din samadhi/jhana (sau starile premergatoare: o usoara colectare a mintii, un access concentration, o stare de liniste oarecare) exact ce trebuie (intelegere, claritate, etc.) si ma bucur enorm pt ei.

Am vazut insa si mici ‘monstruozitati’ de ego-uri cu trariri de tipul samadhi (sau imprint-uri de memorie de la trairi anterioare) care transforma omul dintr-un simplu cautator intr-o chestie, intr-o combinatie de om-hidra (de-aia mitologica, un fel de om cu-un mostru carat in spate).

Ego-ul e ‘lucrul draqului’, zic.

Nu stiu, mie ego-ul ma face sa vomit. Aroganta, egocentrismul, minciuna si prefacatoria, manipularea, in general chestia inflatata si neadevarata care parca dpdv energetic se creaza in jurul omului ca o hidosenie (asa il percep/reconstruiesc perceptiile vizual, ca-s mai vizual de felul meu, desi [inca] n-am ajuns sa vaz direct straturile energetice, desi cred ca le percep cumva), ca un fel hidra ce parca se pune in spatele omului si pe care omul o cara pana cand isi da seama ca e a draqu de grea, e foarte neplacuta, chiar dureroasa si consuma o gramada de energie sa o ‘hranesti’ . Ego-ul altora (si uneori al meu) eu il simt in stomac/zona aceea si cand e ceva prea mare decat o norma de bun simt, chiar fizic mi-e rau cand sunt cu X/Y care sunt asa.

De-aceea, check point-ul pentru orice, pt mine, este umilinta. Umilinta este de fapt antidotul pt orice, reconecteaza orice pornire cu realitatea momentului prezent (asa cum e aici si acum).

Despre letting go (predare, relinquishment)

2 Replies

In Buddhism, pasii sunt incurajarea lui dispassion care creaza cessation si apoi poate relinquishment/unabiding  :P – adica the end.

Eh, cam toti profii mei simpatici la care tin foarte mult (Ajahn Chah, Ajahn Sumedho, Ajahn Kalyano, etc.) scot in evidenta importanta acestui letting go (predare, in limbaj romanesc-crestin) ca fiind foarte importanta pe cale, definitoriu clar. Si mi-am dat eu seama cu cei 2 neuroni ai mei (de fapt e la minte tuturor) ca letting go = atributul principal din triada de mai sus (dispassion-cessation-relinquishment).

Citeste mai departe →

Nondualismul prost inteles sau tratat de viata in relativismul vietii de zi cu zi

Scrie un comentariu


Mi-am dat seama ca destul de multe persoane care o iau pe o cale spirituala dau la un moment dat de calea nondualista moderna, reprezentata de Eckhart Tolle, Adyashanti si altii sau respectiv de calea clasica reprezentata de Ramana Maharshi, Nisargadatta si alti maestri.  Invataturile si/sau experientele nondualiste sunt un paradox din mai multe puncte de vedere. Din trairile mele, experienta non-duala autentica accepta totul, vede totul ca fiind din aceeasi substanta nediferentiata, din acelasi aluat sacru, acel Unul (Constienta infinita, Universul, Creatorul, Dumnezeu, etc. – acestea sunt deja cuviinte desuete si chiar vulgarizate prin suprafolosire, mi-e cam lehamite sa le folosesc, poate ca un mic mişto).

Citeste mai departe →

Note, cateva

Scrie un comentariu

1. Da, la un moment dat finalitatea (dpdv Trezire) incepe sa fie clara, este din ce mai prezenta in viata si-n perceptii si la un moment dat poate deveni chiar omniprezenta. Ca o umbra sau ca o chestie care o simti in spate mereu si in momentele in care sunt cu acuitatea mai mare, incepe sa ajunga si-n față, ca un camp ce perceptie/constiența 360 de grade, ca o ceață  ce inconjoara tot trupul.
Si poate exista teama de finalitate, pentru ca atunci ceva se va opri complet, nu va mai avea sens sa existe si poate fi pretty scary. Pt ca acel ceva (care va muri) sunt eu. Dinamica din acele momente, pentru mult timp chiar este/va fi ca un fel de tatonare (un fel de tzontoroiul in jurul unui lac imens cu apa f. adanca, in care stii ca tre’ sa sari mai devreme sau mai tarziu pt ca  asta-i singura directie disponibila de mers inainte, desi singura interactiune cu apa pana atunci ar fi fost doar cativa stropi primiti pe fata, daramine sa stii sa inoti) a ceva care este poate prea Imens si prea greu abordabil pentru o minte mica si obisnuita sa traiasca intr-un univers relativ controlat printr-o aparenta cunoastere a unori reguli relative.  Va incepe un alt univers dincolo, dupa ce trecerea se petrece si e ireversibila. F-kin scary, pt. ca e cum ai intra intr-un univers paralel pentru o perioada lunga de timp in care nici o regula nu se mai aplica. Letting go complet. This is it: confruntare/infruntarea clara si 100% intre 2 taramuri asa de aparent opuse precum Pamantul si Apa. Ai trait toata viata pe pamant, de-acum pentru o lunga perioada de timp, se sare si se va trai in apa, cu increderea/credinta ca va fi bine. Lasi un taram pentru altul. Ca-n povestile cu Fat Frumos care calatorea prin Tărâmul Celălalt (poate ca basmene sunt de fapt povestea initiatica de spiritualitate ale Romanilor).

2. La un moment dat pe carare cred ca paraseste cam orice linie trasata anterioara de altcineva (profesor, traditie spirituala cum e Buddhismul, etc.) asta pentru ca fiecare este unic si trece prin propria karma. Desi ce s-a acumulat din interactiunea anterioara cu diverse instrumente si sisteme (tehnici de meditatie, tipuri de insight, abordari) este f.f. util, acestea nu mai sunt instrumentele principale. Putini inteleg ca sistemele spirituale (de genul buddhismul) nu se renunta la ele ca vrem, ele se ‘exploateaza’ pana la sfarsit pana cand nu mai sunt de folos pt ca calea a devenit prea personala si apoi necesitatea lor se dezactiveaza automat, nu ca vrem noi.  Si chiar si atunci, sistemele (Buddhism, advaita lui Ramana/Nisargadatta etc) sunt inca de folosit pe post de benchmark-uri. Increderea incepe sa apara in Dhamma, in Cale, natura Caii si Iluminare insasi (cum se explica in contextul Sotapanna)  Dar asta desigur ca e cam delicat de spus tuturor (cum ca doar 1% sunt pregatiti de interactiunea cu nondualistmul de tip Advaita – desi toata lumea cocheteaza cu el) pentru ca toti se cred ‘departe’ sau ar vrea sa fie, dar cu mintea. A fi onest si umil cu tine si sa recunosti unde esti este asa de important, de nu se poate sublinia indeajuns.

Vorba lui Ajahn Kalyano (cu care-am facut un retreat anul trecut) la final chiar incep sa vad ca ramane the Being si the Knowing cu precizarea ca la un moment primul dispare. Dar cum e trait, n-ar nici o treaba cu e citit/auzit, etc. La mine ar mai fi nuanta impermanentei, perceptia (si poate mai important persistenta perceptiei) ca totul apare si dispare.  Cred ca o sa-innebunesc :-) ), dar de bine.

Si ca absurdul sa fie complet, tocmai a intrat Virgil Iantu pe usa biroului in care scriu aceste randuri ca sa dea flori gagicilor de 8 Martie :-)